Sprijin din partea seniorilor Centrului de zi pentru vârstnici Vlaicu pentru Secţia de Boli Infecţioase Copii Arad

Data articol: 09-11-2017

Gest emoționant! Seniorii de la Centrul de Vârstnici Vlaicu au donat din puținul lor pentru Secția de Boli Infecțioase Copii Arad! Pensionarii de la Centrul de Vârstnici Vlaicu au oferit o lecție de altruism și omenie semenilor arădeni mai tineri. Aceștia au donat din puținul lor pentru reabilitarea secției de Boli infecțioase copii a Spitalului Județean Arad. Seniorii și-au dorit să contribuie la acest proiect gândindu-se la viitorul copiilor și al nepoților tuturor arădenilor.

Ne dorim și sperăm ca această faptă generoasă să inspire, să motiveze cât mai mulți arădeni să se alăture campaniei de modernizare a Secției de Boli Infecțioase Copii a Spitalului Județean Arad.

„Am fost profund impresionată și mișcată de dorința seniorilor de a contribui, cât au putut, cu sacrificiile de rigoare la acest proiect esențial pentru comunitatea noastră! Îi felicit din suflet și sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că îi cunosc și am atât de multe de învățat de la ei!” a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS.

DIRECTOR GENERAL

OANA PÂRVULESCU

Submeniu