Conferința privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate
Conferința privind reintegrarea socială a persoanelor private de libertate

Direcția de Asistență Socială Arad, a fost prezentă astăzi la conferința cu tema „Schimbare, angajare, (re)integrare”, organizată de Penitenciarul Arad în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad și Fundația Creștină pentru Educație și Acțiuni Sociale.

            Evenimentul și-a propus să faciliteze un dialog constructiv între specialiști, autorități publice, angajatori și organizații non-guvernamentale, cu scopul de a găsi soluții eficiente pentru reintegrarea și reinserția socială a persoanelor private de libertate pe piața muncii.

            „Consider că această conferință reprezintă un pas important în direcția unei mai bune colaborări între instituțiile implicate în procesul de reintegrare socială. Prin dialog și schimbul de bune practici, putem oferi persoanelor private de libertate șansa de a se reintegra cu succes în comunitate” a declarat Oana Pârvulescu, director general la Direcția de Asistență Socială Arad. 

            În cadrul conferinței, au fost prezentate diverse inițiative și programe menite să susțină procesul de reintegrare socială, precum și bune practici la nivel național și internațional. De asemenea, participanții au avut ocazia să discute despre provocările cu care se confruntă persoanele eliberate și să identifice soluții pentru a le depăși.

Înapoi la Articole