TARG ONG 2015
TARG ONG 2015

       Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din cadrul Consiliului Local al municipiului Arad a organizat în perioada 17 – 18 septembrie 2015 Târgul ONG-urilor care a avut loc pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Evenimentul ajuns la a 17-a ediţie a reunit un număr de 26 de ONG-uri care şi-au prezentat activitatea în corturile special amenajate.

           Pe durata celor două zile s-a derulat un program artistic susţinut de elevii Liceului de artă Sabin Drăgoi, Palatului copiilor, Complexului Curcubeu, Cercului cultural Banat Ja şi de membrii Centrului de zi pentru vârstnici Micălaca şi ai Casei de ajutor reciproc a pensionarilor CARP Arad. De asemenea au avut loc demonstraţii de prim ajutor susţinute de Societatea Naţională de Cruce Roşie, concursuri cu premii şi alte surprize din partea ONG-urilor. 

           La eveniment au participat peste 250 de persoane pe zi, elevi ai diferitelor şcoli şi licee din municipiu, beneficiari direcţi ai ONG-urilor prezente la eveniment, membrii centrelor de zi pentru vârstnici şi ai CARP Arad, voluntari şi vizitatori.

Înapoi la Articole