COMUNICAT
privind condițiile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024 și a suplimentului pentru energie
Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024 și a suplimentului pentru energie se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 226/16.09.2021 și a HGR nr. 1.073/04.10.2021 și în conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad privind organizarea în municipiul Arad a activității de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024 și a suplimentului pentru energie.
Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței familiile și persoanele singure cu domiciliul sau reședința în municipiul Arad, doar pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință, care nu dețin bunuri care să excludă de la acordarea ajutorului și al căror venit net pe membru de familie este:
Baremele de venit mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie sunt următoarele:
Familii | Persoane singure | ||
Pana la | 200 | 100% | 100% |
200.1 | 320 | 90% | 90% |
320.1 | 440 | 80% | 80% |
440.1 | 560 | 70% | 70% |
560.1 | 680 | 60% | 60% |
680.1 | 920 | 50% | 50% |
920.1 | 1040 | 40% | 40% |
1040.1 | 1160 | 30% | 30% |
1160.1 | 1280 | 20% | 20% |
1280.1 | 1386 | 10% | |
1280.1 | 2053 | 10% |
Valoarea de referință, în funcție de sistemul de încălzire, pentru stabilirea ajutorului pentru încălzirea locuinței este:
În cazul ajutorului pentru energie termică, acesta nu poate depăși ajutorul maxim lunar stabilit de primar, care se calculează după următoarea formulă:
Ajutor maxim lunar = Cps x CLmed x PL,
unde:
– Cps reprezintă compensarea procentuală din bugetul de stat;
– CLmed reprezintă consumul mediu lunar stabilit pe tip de apartament, prevăzut ȋn anexa nr. 1 la lege și în funcție de zona de temperatură, prevăzut în anexa nr. 2 la lege;
– PL reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia termică furnizată și facturată populației prin sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin hotărârea administrației publice locale, ȋn conformitate cu prevederile legale.
Ajutorul efectiv pentru energie termică se calculează după următoarea formulă:
Ajutor efectiv = Cps x Cid x PL,
unde:
– Cps reprezintă compensarea procentuală din bugetul de stat;
– Cid reprezintă consumul defalcat de asociația de proprietari/locatari pe consumatori individuali, beneficiari de ajutor pentru energie termică;
– PL reprezintă prețul local al gigacaloriei pentru energia termică furnizată și facturată populației prin sisteme de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin hotărârea administrației publice locale, ȋn conformitate cu prevederile legale.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, cumulat, în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate:
În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este 70 lei/lună
Bunurile care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței sunt cele prevăzute de anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare, și anume:
I. Bunuri imobile
1. Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești
2. Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală
II. Bunuri mobile (aflate în stare de funcționare)
1. Autoturism / Autoturisme și / sau motocicletă / motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap ori destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4. Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei "Delta Dunării"
5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric
III. Depozite bancare
1. Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei
Solicitanții au obligația de a declara orice depozit bancar, inclusiv sub valoarea de 3000 lei.
IV. Terenuri / animale și / sau păsări
1. Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza cererii-declarație pe propria răspundere (potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1073/2021), la care se anexează următoarele acte doveditoare:
Pe copiile facturilor anexate solicitării este obligatoriu să fie clar lizibile codul titularului de contract / codul de client și codul locului de consum (CLC)
7. Persoana care a înstrăinat locuința în baza unui contract cu clauză de întreținere [art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2021], va anexa la cerere, în mod obligatoriu, în copie, contractul de întreținere.
8. Încheiere executorie definitivă privind recunoașterea de către instanța de tutelă a capacității depline de exercițiu în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă intre 16 și 18 ani care locuiesc și se gospodăresc singure și au capacitate de exercițiu anticipată.
9. Împuternicire din partea proprietarului locuinței sau din partea titularului contractului de închiriere, comodat sau concesiune al acesteia, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 226/2021, în cazul în care titularul este un alt membru de familie, nu titularul dreptului locativ.
10. Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care locuiesc în zonele nesistematizate, Sânicolau Mic (str. Tarafului, str. Brândușei, str. Căpșunilor), Alfa (str. Mărului, str. Sabinelor), Șega (str. Mușețel, str. Șezătoarei, str. Aprodul Purice, str. Socului, str. Baba Novac, str. Giordano Bruno, str. Hașdeu, str. Cosânzeana). În cazul în care domiciliul solicitantului este în zonă sistematizată iar acesta locuiește în fapt în zonă nesistematizată, acesta va declara și motivul pentru care nu poate locui la adresa de domiciliu. În cazul în care mai mulți solicitanți declară aceeași adresă în fapt, acordarea ajutorului pentru încălzire se va face în baza concluziilor și propunerilor din ancheta socială și în baza datelor aflate în evidențele Serviciului Prestații Sociale.
11. Declarație pe propria răspundere privind adresa la care locuiesc în fapt în cazul persoanelor care au adresa „Municipiul Arad” în actul de identitate provizoriu.
12. Beneficiarii de ajutor social și beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei vor anexa cererii doar actele de identitate (în copie), actele doveditoare de venit și, după caz, certificatul de înmatriculare al autovehiculului / vehiculului (în copie).
13. Extras de cont pentru solicitanții de ajutor pentru încălzire, respectiv supliment pentru energie pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri, în cazul în care se optează pentru virarea ajutoarelor în cont
La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute.
Totodată, titularul are obligația de a comunica orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.
Nerespectarea oricăreia dintre cele două obligații constituie contravenție și, conform prevederilor Legii nr. 226/2021, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2000 lei, iar sumele încasate necuvenit cu titlu de ajutor pentru încălzirea locuinței se recuperează conform prevederilor legale în vigoare.
În cazul asociațiilor de proprietari/locatari, în conformitate cu prevederile Dispoziției primarului municipiului Arad privind organizarea în municipiul Arad a activității de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2023 - martie 2024 și a suplimentului pentru energie, cererea va cuprinde pe pagina 16, o adeverință completată și semnată de către președintele / administratorul asociației, având obligatoriu ștampila asociației. Președintele / administratorul poartă răspunderea veridicității datelor înscrise în adeverință, conform prevederilor legale în vigoare și a actelor normative care reglementează materia. Adeverința are următorul format:
În cazul în care nu este constituită asociație de proprietari / locatari în imobil, titularul solicitării va completa și semna următoarea declarație, care se regăsește pe pagina 15 a formularului de cerere-declarație pe propria răspundere:
Formularele de cerere pot fi obținute de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică de la casieriile CET Arad, iar de către solicitanții de ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie electrică, gaze naturale, respectiv combustibili solizi și/sau petrolieri de la Centrele de preluare a cererilor, sau vor putea fi descărcate de pe site-ul Direcției de Asistență Socială Arad https://www.dasarad.ro/acte-necesare-si-formulare/serviciul-prestatii-sociale/acte-necesare-la-acordarea-ajutorului-pentru-incalzirea-locuintei-si-a-suplimentului-pentru-energie-sezon-2023-2024/343 începând cu data de 17.10.2023.
Solicitanții pot obține informații specifice privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie începând cu data de 17.10.2023, la sediile centrelor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor sau la următoarele numere de telefon: