Serviciul are ca obiective întocmirea strategiei de dezvoltare a serviciilor, realizarea de parteneriate pentru dezvoltare comunitară, promovarea activităţilor desfăşurate în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Arad şi atragerea de parteneri. Serviciul realizează şi derulează proiecte de dezvoltare comunitară şi de dezvoltare regională durabilă, completează cereri de finanţare pentru proiectele Direcţiei de Asistenţă Socială sau pentru proiectele în parteneriat cu alte instituţii sau organizaţii neguvernamentale, identifică surse de finanţare în domeniul dezvoltării comunitare şi a dezvoltării regionale durabile şi asigură consultanţă pe perioada derulării proiectelor, programează şi organizează seminarii periodice pentru diseminarea serviciilor din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială în ceea ce priveşte materialele de interes comun.
În cadrul serviciului funcţionează Registratura care facilitează comunicarea în scopul obţinerii de informaţii utile de către potenţialii beneficiari, asigură înregistrarea tuturor documentelor primite şi transmise de instituţie şi urmăreşte rezolvarea în termen legal a tuturor petiţiilor.
Atribuţii şi competenţe:
– creşterea gradului de popularizare şi accesibilitatea informaţiilor legate de ONG–uri din domeniul social;
– facilitarea comunicării şi cooperării la nivel local şi regional în ceea ce priveşte organizaţiile neguvernamentale;
– cunoaşterea posibilităţilor de dezvoltare a fiecărei organizaţii, lărgirea sferei de activitate, întărirea capacităţii organizatorice;
– atragerea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor;
– oferă consiliere ONG-urilor din domeniul social, pe baza Fişei de consiliere;
– participă la organizarea diferitelor evenimente ale ONG-urilor, precum şi la organizarea anuală a Târgului ONG;
– întocmeşte, publică şi distribuie Catalogul anual de prezentare a organizaţiilor neguvernamentale din domeniul social în municipiul Arad;
– întocmeşte recomandări pentru voluntarii străini din ONG-urile din baza de date.
Folosim cookie-uri pentru a-ți îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Prin utilizarea site-ului nostru, ești de acord cu cookie-urile.
Website-ul ambulantabihor.ro utilizează cookie-uri esențiale pentru funcționarea corectă a site-ului, cookie-uri funcționale pentru memorarea preferințelor de accesibilitate și cookie-uri statistice utilizate pentru analizarea traficului și îmbunătățirea serviciilor oferite. Puteți accepta toate cookie-urile, le puteți refuza pe cele opționale sau vă puteți personaliza preferințele în orice moment.
Cookie-urile esențiale permit funcții de bază și sunt necesare pentru buna funcționare a site-ului.
Aceste module cookie sunt necesare pentru a adăuga comentarii pe acest site.
UserWay este un widget de accesibilitate alimentat de inteligență artificială care scanează un site web pentru probleme de accesibilitate WCAG și ADA și oferă vizitatorilor instrumente pe pagină pentru a ajusta contrastul, dimensiunea fontului, navigarea și alte setări de afișare.
Service URL: userway.org (opens in a new window)
Cookie-urile statistice ne ajută să înțelegem modul în care este utilizat website-ul și să îmbunătățim conținutul și serviciile oferite. Informațiile colectate sunt utilizate exclusiv pentru analiză și optimizarea performanței website-ului.